duminică, 4 ianuarie 2015

ALIMENTATIA


In ce priveste hrana, m-am intors la mancarurile extrem de simple. Fructe si legume crude, fierte sau la cuptor, cu condimente naturale, uneori cu un strop de ulei de masline extravirgin adaugat la final. Cereale si seminte crude.  Si cam atat. Am descoperit o alimentatie neasteptat de bogata pe care in timp am reusit sa o fac din ce in ce mai gustoasa, tinand cont ca nu are niciun pic de sare. Toata lumea se intreaba cum pot sa inghit asa ceva, refuzand sa creada ca eu n-o percep ca pe o corvoada. Nu am fost niciodata o sclava a gustului rafinat in materie de gastronomie. N-am fost impatimita de bucatareala, n-am avut damblale de genul statului ore in sir la ornarea unui platou al carui continut sa dispara in gura in 5 minute. M-am nascut si am copilarit la tara si m-am simtit toata viata extrem de legata de lucrurile simple. Adica am renuntat intotdeauna la orice sofisticarie in favoarea painii negre cu branza si rosii. Asta probabil ca m-a ajutat sa ma adaptez foarte usor noului stil, care mi-a venit manusa. Sunt atat de bucuroasa de noua mea viata, incat regret ca n-am avut ocazia (una mai fericita, desigur!) sa o descopar mai devreme. Habar n-aveam ce este hrisca si ce buna poate fi. Spre exemplu. Nu stiam ca formele alea ciudate de se cheama ghimbir sunt atat de minunat aromate si iese un ceai din ele cu un gust picant exceptional si cu proprietati pe masura. Nu stiam ca poti sa faci ciocolata total naturala, buna – buna, din care poti sa mananci cata vrei. Cu avocado, banana, pudra de roscove si miere. In 5 minute e gata. Eu pun uneori si un pic de ulei de menta, pentru a obtine o aroma usor extravaganta!

Pe scurt, habar n-aveam de nimic din ceea ce e si mai sanatos si mai usor de preparat. Exista preconceptia conform careia a fi vegetarian implica niste costuri destul de mari. Si ca vegetarianul mananca foarte mult, hrana lui nefiind satioasa. Nu este asa. Este adevarat ca in prima faza te simti un pic mai nesatul. Organismul, obisnuit intr-un fel ani de zile, resimte aceasta schimbare. Dar, in cazul meu, dupa vreo jumatate de an, lucrurile au intrat pe fagasul normal. Am inceput sa mananc putin si sa ma simt satula. Si poate parea ciudat, dar nu am mai avut senzatie de foame acuta cum resimteam inainte de vegetarianism. Este vorba de acel impuls chinuitor cand zici ca daca nu mananci, in secunda a doua strangi de gat pe cineva. In vegetarianism n-am mai trait-o. Poate se datoreaza si faptului ca ma hidratez foarte bine. Continui sa beau cel putin un litru jumate pe zi de apa, ceai, bors de putina, sucuri proaspete la storcator. Vara mananc aproximativ 80% crud si 20% gatit. Iarna insa proportiile se cam inverseaza pentru ca nu consider ca a manca legumele scumpe si artificiale din supermarket constituie o varianta sanatoasa. Am renuntat total la zahar, faina alba, absolut orice este procesat si cu adaosuri. Pentru a nu fi fortata sa cumpar fructele si legumele din „carton”, m-am dotat cu o ditamai lada frigorifica pe care am grija sa o umplu ochi toamna cu recolta romaneasca de la tara. Procurarea hranei bio a constituit o mare provocare. Este foarte greu sa gasesti surse sigure. Multi din cei care cu asta se ocupa s-au dedat la tot felul de „practici” pentru un ban mai mult. S-au invatat sa scrie pe eticheta „romanesc” sau chiar specifica si zona pentru mai multa credibilitate. Expresia „rosii de gradina” a ajuns acum pe buzele tuturor tarabagiilor. Dar daca te duci la sursa, te iei cu mainile de cap. De curand, printr-o prietena, am gasit o familie de la tara care cultiva chiar bio. Este un pic cam departe, la vreo 40 de km, dar prefer sa merg acolo o data pe luna pentru provizii, stiind ce mananc. Ei nu cultiva cu gand sa vanda, insa avand gradina mare se bucura sa valorifice surplusul. Femeia, cu care de altfel m-am si imprietenit, este foarte muncitoare si are un suflet mare. Mezinul familiei, un baietel absolut special, dulce si inteligent, de care m-am atasat pe loc, infrunta cu curaj de cativa ani buni o forma de leucemie. Greu incercat in trecut, se mentine acum pe linia de plutire. Este puterea lui dumnezeu, dar si meritul acestei inimoase mame pentru care niciun efort nu-i prea mare. Ea stie sigur ca fiul ei se va vindeca definitiv.  Si cred ca asa va fi. Dumnezeu trebuie sa fie impresionat de atata dorinta si forta de a invinge. O respect si pentru faptul ca nu este o ignoranta si o suficienta. Este bine informata in privinta afectiunii, a stilului de viata si a remediilor naturale care ajuta organismul sa se mentina in pozitie de lupta. Deci, nu numai ca imi procur produse curate, crescute in zona nepoluata, din pamant imbogatit cu ingrasamant natural, dar am si satisfactia ca banii mei ajuta un copil care se chinuie ca si mine pentru  a depasi un moment dificil al existentei sale.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu